Easy Life Journal

       

Jurnalul Mamei se adresează femeilor în primul an de maternitate care își doresc să
  • integreze armonios noul rol de mamă
  • se privească prin oglinda compasiunii și nu a criticii
  • sprijine realția de cuplu în adaptarea la noul context familial

….dar se luptă cu teama că nu voi fi în stare să le ofere bebeușilor ceea ce au nevoie pentru a crește sănătos, că nu sunt mame suficient de bune și că relația de cuplu riscă să se deterioreze și poate nu își dau seama că un obstacol care le ține în loc este să nu-și acorde momente zilnice de dialog interior pentru integrarea și învățarea de pe urma experienței. Jurnalul Mamei este ghidul potrivit pentru toate mamele, la început de drum, invitând la momente zilnice de introspecție.

Despre Easy Life Journal

Cum s-a născut conceptul?

Totul a început cu o idee vagă și fără contur bine definit, asemenea unui licurici pe care îl întrevezi în întuneric și nu ești sigură dacă mintea îți joacă feste sau dacă ai văzut cu adevărat o mică vietate ce își poartă după sine propria scânteie de lumină.

Știam că nu multe persoane își pot conștientiza, numi și analiza propria stare emoțională însă, când i-am pus cuiva întrebarea utilizată atât de des în cabinetele psihoterapeutice încât s-a transformat într-un clișeu: ,,Cum te-ai simțit în acel moment?”, am primit răspunsul ,,Nu știu”.

Hmmmm….oare cum aș putea ajuta pe cineva să își conștientizeze emoțiile de zi cu zi pentru a fi în contact cu sine, a trăi în prezent, experimentând tot spectrul de emoții? Poate ar fi o idee bună ca fiecare persoană să își acorde periodic câteva momente de introspecție. Îmi place însemnătatea cuvântului introspecție – o orientare către propria lume interioară, o analiză aprofundată a modului în care colorezi fiecare experiență în parte, ca urmare a propriilor concepții despre sine, ceilalți și viață, în toate nuanțele sale.

Apoi am adus ideea în prim plan și am lăsat-o să zburde în mintea mea până a prins un contur aparte. S-a transformat în jurnale terapeutice de autocunoaștere și dezvoltare personală. Scopul lor principal este de a te invita să te uiți în oglinda sufletului tău preț de câteva momente pe zi sau săptămânal ( în funcție de cum este structurat jurnalul). Ce angajament frumos – să îți acorzi timpul necesar integrării experiențelor.

’’Easy Life Journal’’ este un brand care va sta în spatele unei serii de jurnale menite să te invite să petreci timp de calitate cu tine însuți/însăți. Scopul este acela de a dezvolta și menține un echilibru interior ce te va ajuta să faci față provocărilor de zi cu zi. ,,Jurnalul Mamei – Aventurile unei femei în primul an de maternitate” este primul din seria ’’Easy Life Journal’’. El invită tânăra mamă să își acorde câteva momente pentru sine cu scopul de a-și observa lumea interioară, cât și de a face ajustările necesare pentru a deveni varianta sa cea mai bună, în multiplele roluri din viața ei.

Blog-ul își propune să vină în completarea jurnalelor și să ofere un sprijin constant persoanelor interesate să se scuture de bagajele emoționale adunate de-a lungul anilor, cât și pentru a oferi un cadru în care să aibă posibilitatea de a-și descoperi resursele necesare pentru a trăi din plin fiecare experiență în parte.

ANCA Nicoiu-Șuteu

Sunt schema therapist, psihoterapeut cognitiv-comportamental, trainer autorizat, acreditată în tehnica brainspotting.

Despre autor

Am o fetiță de 6 ani ce debordează de o energie ce pare inepuizabilă.

Mi-am dorit să merg pe drumul psihoterapiei încă de la vârsta de opt ani; să creez un mediu securizant în care persoana își poate da permisiunea de a scoate la lumină rănile emoționale adunate de-a lungul timpului, pentru ca ulterior să le poată vindeca una câte una, scopul final fiind acela de a dezvolta un adult sănătos ce poate trăi pe deplin viața, în toată complexitatea ei.

Am conceput o serie de jurnale terapeutice pentru a sprijini descoperirea, dezvoltarea și transformarea conștientă a persoanelor ce dorec sa aibă o relație autentică cu ei înșiși.

Cea mai importantă relație este aceea pe care o ai cu tine însuți/însăți, o relație care este adesea neglijată, ignorată, pierdută undeva pe fundal. Din acest motiv poți ajunge să nu ai grijă de tine în mod adecvat: să mănânci prea mult sau prea puțin, să suferi de o anumită dependență, să ai o atitudine critică și ostilă față de tine, să ai relații nesănătoase etc.

Jurnalele te invită să faci loc în viața ta pentru tine; să te accepți în toate nuanțele tale; să îți oferi iubire; să fii propiul tău susținător; să dezvolți abilități pe care poate încă nu le ai sau care nu sunt suficient dezvoltate; să hrănești calitățile personale pe care le admiri la tine; să schimbi atitudinile personale ce te dezavantajează – în alte cuvinte, să fii cel mai bun prieten al tău.

Citeste mai mult

Anca Nicoiu-Suteu

Blog

Ultimele articole aparute pe site

Crează acum un cont și plasează comanda